Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România și în colaborare cu Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, au organizat Colocviul „Marin Preda – Omul și Opera, la Centenar”. În cadrul colocviului au prezentat comunicări: Aurel Maria Baros, prozator și traducător, secretar general de redacție al Revistei „Luceafărul de dimineață”, președintele Filialei București – Proză a Uniunii Scriitorilor și membru în Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor din România; conf.univ.dr. Otilia Sîrbu, critic literar și eseist, secretar științific al Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române; prof.univ.dr. Lucian Chișu, critic și istoric literar, coordonator editorial al Revistei „Caiete critice”, editată de Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române; Marin Iancu, critic și istoric literar; dr. Oana Soare, istoric literar, cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române; Ana Dobre, critic literar şi eseist; Nicoleta Milea, poetă şi critic literar; Nicolae Scurtu, istoric literar, de asemenea, scurte intervenții având: Titi Damian, prozator, istoric și critic literar; Nicolae Marinescu, publicist și editor. Moderatorul colocviului va fi Ștefan Mitroi, prozator, poet, dramaturg și publicist.
Consiliul Județean Teleorman și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Teleorman au decernat Premiile „Marin Preda”, unor scriitori din Teleorman, care s-au remarcat prin continuarea, într-un fel, a tradiției instituite de Marin Preda, și anume:
Ștefan Mitroi – Premiul „Marin Preda” pentru Roman;
Florea Burtan – Premiul „Marin Preda” pentru Proză scurtă;
Ana Dobre – Premiul „Marin Preda” pentru Eseu critic;
Stan V. Cristea – Premiul „Marin Preda” pentru Cercetarea biografiei și operei scriitorului.
Juriul pentru acordarea Premiilor „Marin Preda” a fost alcătuit din următorii scriitori de prestigiu: Dumitru Radu Popescu, prozator, dramaturg și eseist (președinte), Aurel Maria Baros, prozator, eseist și traducător, și Horia Gârbea, poet, prozator, dramaturg, eseist și traducător (membri).
































