Festivalul Național De Colinde Alexandria 2018

Urmărind tradiția ultimilor ani, Consiliul Județean Teleorman prin Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Teleorman, organizează a IV-a ediție a Festivalului de tradiții și obiceiuri de iarnă “ Iată, vin colindătorii!”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Teleorman organizează miercuri 12 decembrie 2018, orele 16.00, la Sala de Festivități a Primăriei Alexandria un Spectacol folcloric cu prilejul sărbătorilor de iarnă susținut de elevii Scolii Populare de Arte.

Grupul vocal bărbătesc „Burnasul” al Centrului Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Teleorman – va fi mesagerul cântecului tradițional teleormănean într-un recital în cadrul Galei Aniversare ,,O țară, o sută de ani, mii de valori” ce va avea loc la București sub auspiciile Familiei Regale a României.
Sâmbătă, 1 Decembrie 2018, începând cu orele 19.00, în Piața Constituției din București, cântecele populare din Teleorman vor fi prezentate de artiștii Grupului ”Burnasul’’al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman în cadrul evenimentului “Târgul de Crăciun” – 2018, organizat de Primăria Capitalei prin Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti.

Consiliul Judeţean Teleorman, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman, organizează sâmbătă, 1 DECEMBRIE 2018, ora 16.00 pe Platoul Finanțelor Publice din Alexandria “Concertul extraordinar 1 Decembrie 1918 “.

Vineri, 23 noiembrie 2018, orele 16.00, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman organizează audiția clasei de mandolină și a grupului vocal “Cununița” din cadrul Școlii de Arte, la sala de spectacol a CJCPCT Teleorman.
Într-un cadru festiv, prilejuit de Zilele Bibliotecii Județene “Marin Preda”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Teleorman a decernat Premiile Revistei „Caligraf”. La manifestarea au participat: Președintele Consiliului Județean Teleorman – Ionel-Dănuț Cristescu, Prefectul Județului Teleorman – Florinel Dumitrecu, Viceprimarul municipiului Alexandria – Augustin Ioan
Prim-vicepreședintele Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România – Ruxandra Nazare, directori ai unor instituții si biblioteci din țară.