Ziua-Culturii-Eminesciana-2019-opConsiliul Judeţean Teleorman, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea si Promovarea  Culturii Tradiţionale Teleorman, organizează marți 15 ianuarie 2019, manifestarea cultural artistică-,,Eminesciana”  dedicată Zilei Culturii Naționale, fiind totodată și un omagiu adus poetului ,,nepereche” Mihai Eminescu de la a cărui naștere se împlinesc 169 de ani.

În deschidere va avea loc  vernisajul  unei expoziții internaționale de pictură la care participă artiști din Rusia, Turcia, Bulgaria și România.Totodată va fi lansat proiectul de poezie și grafică ,,eGrafic”, inițiat de Asociația Centro Pro Arte.

În cuprinsul manifestării, scriitorii teleormăneni Stan V.Cristea, Ana Dobre, Nicoleta Milea, Florin Burtan vor aduce în fața publicului noi abordări și interpretări ale operei eminesciene precum și aspecte biografice privind legătura lui Eminescu cu Teleormanul.

La final, artiști ai Centrului Judeţean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman vor susține recitaluri de muzică și poezie inspirate de minunata creație eminesciană.

Evenimentul se va desfășura începând cu ora 15.00 la sala de festivități a Centrului Cultural.

Imagini de la eveniment:

_CRI9998-43 _CRI9998-40 _CRI9998-38 _CRI9998-34 _CRI9998-28 _CRI9998-29 _CRI9998-27 _CRI9998-26 _CRI9998-24 _CRI9998-22 _CRI9998-21 _CRI9998-20 _CRI9998-19 _CRI9998-17 _CRI9998-14 _CRI9998-11 _CRI9998-9 _CRI9998-7 _CRI9998-6 _CRI9998-5 _CRI9998-4 _CRI9998-3 _CRI9998-1

Ziua Culturii Nationale „Eminesciana”